Ultimul weekend din primăvara calendaristică s-a terminat cu un total de 500 de turiști transportați în cele 2 zile

02.06.2021

Când în 2019 un anumit director "Smart" de la CFR Călători a vrut să închidă linia Oravița-Anina, tot Banatul Montan s-a mobilizat și noi pe lângă ei, pentru promovarea zonei/liniei și salvarea de la închidere.

Alături de Trainspotting Oravița, Calea Ferată Oravița - Anina, România Feroviară, s-au alăturat și Cristour Agency, Europa Turism, Dorini Transport și The Gallery Pizzerie .

Datorită aportului celor menționați, calea ferată Oravița-Anina a cunoscut un an 2020 de vis la capitolul călători/turiști, chiar dacă a fost un an cu restricții de călătorie.În stilul caracteristic "profesioniștii" de la CFR Călători au reușit să strice începutul sezonului turistic feroviar 2021 din Oravița.

Vagonul 454 stă de 2 luni la revizie și vagonul 453 de 3 săptămâni în Timișoara, capacitatea de transport fiind acum redusă cu 50%. Ultimul weekend din primăvara calendaristică s-a terminat cu un total de 500 de turiști transportați în cele 2 zile.

Astăzi, 30 mai, s-a desfășurat "proba de foc" la dus, cu aproximativ 100 de turiști sătmăreni, și alți 80 veniți individual din toată țara, 50 dintre ei stând în picioare datorită problemei tipice cauzate de revizia celor 2 vagoane la Timișoara, iar la întors au fost 105...Un lucru binevenit pentru Semmeringul Bănățean sunt steagurile agățate de viaductul Jitin, cu ocazia vizitei Ambasadorului României în Germania(Emil Hurezeanu) în Banatul MontanNu uitați, trenul pleacă la 11:15 din Oravița și 14:40 din Anina(durata călătoriei este de 2h/sens), iar prețul unui bilet întreg este de 14 lei/sens.

Sursa foto din Oravita: Andrei Constantinescu