TransMontana 071, prima locomotivă echipată cu ETCS Thales pentru LTE Rail România

13.07.2023

Sursa inițială text: https://www.softronic.ro/

SOFTRONIC Craiova va introduce în teste prima locomotivă echipată cu ETCS Thales, Softronic TransMontana v3.2.

Cele 5 locomotive din contractul cadru semnat în vara anului 2022 fac parte din noua versiune 3.2 care vor fi dotate și cu ETCS, furnizat de Thales Group.

Locomotivele vor fi autorizate conform specificațiilor TSI (Technical Specifications for Interoperability).

LTE Rail România va deține la începutul anului 2025 o flotă de 10 locomotive fabricate în Softronic Craiova între 2017 și 2024, versiunile 1.0, 2.0 și 3.2. Evoluția constantă a proiectului TransMontana și cele 6 sisteme de tracțiune asincrone, fac locomotivele produse în Softronic un produs de succes la export încă din 2018, sunt locomotive ideale pentru tracțiunea trenurilor grele de marfă pe cale ferată de deal și munte.

ETCS este componenta centrală de semnalizare și control al trenurilor cu ERTMS (European Rail Traffic Management System), Sistemul European de Management al Traficului Feroviar. ETCS calculează continuu o viteză maximă sigură pentru fiecare tren, cu semnalizare cabină pentru mecanic și sistemele de bord care preiau controlul în cazul în care viteza admisă este depășită. Pentru ETCS, echipamentele de cale și sistemele transportate de tren trebuie să fie standardizate în funcție de diferitele niveluri ale ETCS-ului pentru fiecare țară/sistem feroviar în parte.

Locomotiva TransMontana este o locomotivă electrică de tip Co-Co, echipată cu șase motoare electrice asincrone, locomotiva are puterea de 6000 kW (putere nominală în regim continuu limitată electronic). Ea poate opera atât pe rețelele alimentate cu curent alternativ la 25 kV și 50 Hz, cât și pe rețelele alimentate cu curent alternativ la 15 kV și 162/3 Hz.

Locomotiva TransMontana ajunsă acum la a 3-a versiune a fost proiectată, construită, testată și autorizată pentru altitudinea de 1.500 m, temperatura minimă -30*C, maximă +40*C și o umiditate relativă de 100%. Viteza maximă este de 160 km/h și are sistem de recuperare a energiei în timpul frânării.

Locomotiva este realizată după un proiect propriu Softronic. Modelul de bază este în producție din 2010 și se află în dotările CFR și Deutsche Bahn - DB (România), Magyar Államvasutak Zrt. - MÁV și Central European Railway - CER (Ungaria), fiind autorizată cu ETCS (Suedia) și NNTR (România, Ungaria, Slovacia și Bulgaria).

Surse foto & text: SOFTRONIC - Craiova România