Tramvaiele serie V3A 4014 & 4036 sunt singurele din capitală care merită tariful de 3 lei pentru o călătorie și nu prea...

27.09.2021

Aproximativ acum un an de zile, fostul primar al capitalei scotea pe șinele capitalei un produs electoral menit să ia ochii alegătorilor, în condițiile în care în cei 4 ani de mandat, nu a ieșit nimic de luat în seamă de pe porțile Uzinei de Reparații Atelierele Centrale ale Societății de Transport București.

V3A 4036 este un proiect la care au lucrat și reprezentanți ai Universității Politehnice din București împreună cu personal de la URAC și STB timp de 2 ani de zile, rețineți această valoare pentru a o asocia cu ce vă vom prezenta în continuare.

Undeva prin anul 1968 sosește în România din Germania un tramvai prototip LHB GT8 de la producătorul Linke Hoffman Busch, primul tramvai articulat din București. În 1971 LHB #3501 a facilitat prin demontare și analiză detaliată în URAC apariția V3A, tramvai care a fost produs în diferite versiuni din 1972 până în 2007. În 2006 apare versiunea cu adevărat modernizată, proiect și construcție nouă V3A CH PPC, ulterior în 2009 vine și varianta îmbunătățită V3A CA, cu motoare de tracțiune asincrone. Aici din păcate proiectul V3A își arată limitările, pe varianta CA nu se poate monta aer condiționat din cauza echipamentelor de pe acoperiș.

Coincidență sau nu, un an mai târziu intră în circulație V3A 4014 al Depoului Alexandria, o variantă îmbunătățită atât la interior cât și la exterior adusă la potențialul maxim al seriei V3A. Lipsa aerului condiționat rămâne singurul mare minus al lui 4014 dar asta este tot o cauză a subfinanțării. Interiorul este complet schimbat, micile detalii făcând diferența, tranziția de la eternul gri la interior făcându-se discret și elegant. Scaunele sunt bine profilate, aspectul de tapițerie este în realitate un plastic tare, abraziv, care te ține foarte bine în scaun.

Din păcate, infrastructura pe linia 41 s-a degradat foarte mult, traficul intens peste media tuturor liniilor din capitală și lipsa de investiții din ultimii 20 de ani își spun cuvântul mai mult ca niciodată, foarte puține sunt porțiunile unde 4014 mai poate rula cu viteză maximă și să dea impresia că "plutește" pe șine. Liniile 1, 10 și 21 au în momentul de față o infrastructură mai bună și un material rulant mult mai bun decât ce găsim acum pe 41.

Depoul Alexandria dezamăgește când vine vorba de salubrizare interioară și dă impresia că nu vor nici măcar odată pe săptămâna să spele podeaua cu mopul în 4014 și 4036, cele 2 "nave amiral" ale liniei 41. Suntem conștienți că tramvaiele liniei 41 aleargă cel mai mult în capitală dar lipsa de interes pentru salubrizarea interioară și aspectul general al tramvaielor, a făcut ca linia 41 să-și piardă de mult statulul de linie de protocol/premium a capitalei.

Sursă foto din linia 41: România Feroviară