DB Cargo România achiziționează de la Softronic Craiova locomotivele TransMontana seria 480-065 & 480-066

11.07.2022

DB Cargo România își consolidează poziția de cel mai important client Softronic pentru locomotivele TransMontana pe piața OTF privați de marfă din România, achiziționând unitățile 065 & 066, cele mai recente produse în materie de material rulant asincron de tracțiune ale producătorului din Craiova.

Odată cu TM 065 și 066, flota DB Cargo România ajunge la valoarea de 23 de locomotive noi achiziționate de la Softronic, nu avem încă un index precis al locomotivelor dar orientativ 23 sunt până acum. 

TransMontana 065 & 066 au realizat primele teste pentru verificarea aparatelor de bord și a echipamentelor din sala mașinilor vineri pe relația Cernele - Filiași și retur, rezultatul testelelor a fost un real succes.

Deutsche Bahn Cargo România, subsidiară celui mai mare transportator feroviar din Europa - DB Cargo AG - este prezentă pe piaţa locală din anul 2000, oferind pentru clienţi din diferite industrii, servicii de manevră şi transport marfă pe calea ferată, dar şi şcoli de calificare a personalului în domeniul feroviar.

DB Cargo România este al doilea cel mai mare operator feroviar privat din ţară. Printr-o flotă dispusă pe întreaga reţea feroviară din România, cu peste 60 de locomotive, aproximativ 3000 de vagoane şi cu peste 700 de angajaţi, sunt asigurate transporturi naţionale şi internaţionale de calitate, viabile economic, atente cu mediul înconjurător şi de încredere pentru clienţi.

Stire iniţială: https://www.softronic.ro/

Sursă foto: Softronic Craiova
Text: România Feroviară & Softronic