Actualizarea 45 linia 102: Suplimentare de fonduri pentru constructori și prezentarea situației din teren

30.05.2023
CFR Infrastructură a actualizat recent valoarea contractului cu PORR Construct potrivit unui anunț publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice).

Dacă în decembrie 2020, valoarea contractului pentru redeschiderea circulației feroviare pe linia 102 București Progresul - Giurgiu era undeva pe la aprox. 106 milioane de euro, astăzi valoarea a ajuns la puțin peste 120 milioane euro.

Suplimentarea fondurilor este mai mult decât necesară și se cauzează scumpirii materialelor de construcții, a inflației, precum și realizarea de lucrări suplimentare unde a fost cazul, situații neprevăzute, apărute ulterior începerii lucrărilor pe anumite sectoare de linie.

Au fost deja 2 publicații (Economica.net & Economedia) care au afirmat faptul că în septembrie (conform site-ului CFR Infrastructură) lucrările vor fi finalizate, lucru total fals pentru că lucrările, mai ales în zona viaductului Grădiștea ( ~1.380m), sunt mult mai complexe decât par la prima vedere!

Realitatea din teren la ora actuală este următoarea: PORR Construct lucrează intens la realizarea armăturii din oțel-beton care va fi montată peste predalele de pe viaduct; vorbim de o operațiune de precizie și de durată la care se lucrează de cel puțin 2 luni de zile!

După ce PORR Construct va realiza elevația din predale și oțel-beton special, care va mai dura ceva, posibil încă 2 luni de zile pentru că, conform Google Earth, discutăm de un viaduct de aproximativ 1.380 m (sau 1.3 km!), constructorul va trebui să ridice sus prefabricatele și balastul care vor forma cuva de balast de pe viaduct.

După realizarea cuvei de balast vor trebui urcate pe viaduct prefabricatele din imaginea de mai sus, care au deja montat sistemul de prindere elastic tip Vossloh. Încercați să vedeți imaginea de ansamblu și cantitatea enormă de muncă care stă în calea constructorilor.

Ar fi un miracol dacă prin septembrie calea ferată va fi montată pe cuva de balast pe tot întregul viaductului Grădiștea, căci, despre tabliere încă nu putem spune nimic. Există posibilitatea să se fi reziliat contractul cu producătorul inițial și dată comandă de executare la alt producător!

În zona Grădiștea, se lucrează în continuare într-un ritm foarte bun; se profită la maxim de zilele mai lungi din această perioada iar la orele 07:00 deja oamenii sunt în dispozitivul lor pe șantier la muncă!

Progresul este mai mult decât vizibil în perimetrul viaductului Grădiștea, mai ales la traversarea râului Argeș, acolo unde regularizarea malurilor râului a ajuns la un nivel de cca. 60% din capacitatea proiectată.

Nu intrăm în detalii de finețe, dar se pare că PORR Construct ar fi preluat lucrarea de regularizare a malurilor de la subcontractorul care nu a avut capacitatea logistică de a finaliza lucrarea la timp conform proiectului.

La prima vedere este vorba de o întârziere minoră care nu afectează bunul mers al întregului proiect de repunere în circulație a liniei 102 București Progresul - Giurgiu.

Pe sectorul de linie Frătești - Băneasa Giurgiu - Mihai Bravu - Comana - Grădiștea nu se stă deloc. Toate clădirile gărilor sunt în curs de reabilitare sau reabilitate deja (ex. Mihai Bravu în foto mai sus). Se lucrează intens la realizarea semnalizărilor și al trecerilor de nivel cu calea ferată, de către ISAF S.A. iar liniile abătute din gări se repun în circulație.

Surse foto: România Feroviară