Când vezi capitala de la 20km depărtare, începi să realizezi importanța trenurilor metropolitane care în România anului 2021 lipsesc cu desăvârșire

03.11.2021

Când începi să te lovești de traficul din capitală, realizezi cât de importante sunt trenurile metropolitane pe care NU le avem. Nu odată am reușit performanța să parcurgem cei 30-35km dintre serviciu/casă și Grădiștea chiar și în 1h 30min pentru a încerca să vă ținem la curent cu noutățile. Realitatea e că degeaba autoritățile au împânzit drumul E70 cu sensuri giratorii și au modernizat infrastructura rutieră în Jilava pentru că în anumite ore/zile măsurile nu au nici un efect, coloana de mașini se întinde de la CFR Progresul până la șoseaua de centură.

Suntem conștienți că abia au trecut doar 5 luni din cele 18 cât durează reabilitarea celor 12 km de linie și cele 4 poduri feroviare dintre Vidra și Comana, între timp România Feroviară nu și-a ascuns niciodată intenția de a face lobby, după redeschiderea circulației să vedem măcar un OTF privat de călători pe București Progresul - Giurgiu. Chiar dacă traficul de marfă nu va fi de neglijat, proiectul este realizat 90% cu fonduri europene și nu cred că ar deranja pe nimeni ca trasele de călători să fie scoase la licitație, așa cum s-a procedat la Gara de Nord - Aeroport Otopeni.

Chiar dacă mulți cetățeni nu consideră, noi suntem de părere că "modelul Otopeni" este unul de succes dacă e să comparăm cu ce aveam acum 10 ani pe acelesi traseu. Teoretic așa ar trebui să arate un tren metropolitan, practic, ambiția poporului român de a-și petrece aproape toată viața în autoturismul personal, este cel mai mare obstacol în momentul de față în eliberarea șoselelor de mașini în care se află de cele mai  multe ori doar șoferul.