Actualizarea 33 linia 102: PORR Construct lucrează la capacitate maximă pe sectorul Comana - Vidra

03.10.2022

Dragi prieteni feroviari și nu numai, astăzi venim spre capitală pe sectorul Comana-Grădiștea-Vidra, singura porțiune de linie care va fi construcție nouă pe linia 102. Începem călătoria din Comana cap X acolo unde podețul vechi pe sub care trece pârâul Gurbanului, a fost înlocuit cu unul din modelele prefabricate noi și malurile pârâului sunt regularizate.

În stilul caracteriastic nouă, fascinați de fluxul continuu de materiale care soseau neîntrerupt, abia am reușit să plecăm din Comana printre TIR'urile cu traveste, prefabricate din beton și armătură de oțel beton.

Aparatele de cale su sosit împreună cu traversele speciale pentru ele la fel, traversele pentru liniile directe, tip T22 sunt depozitate pe 4 rânduri a câte 7 traverse suprapuse pe o distanță de +70m și continuă să sosească, după cum vedeți mașinile așteaptă să fie descărcate.

În capul X Comana elevațiile viitorului pod peste râul Neajlov sunt gata și se așteaptă grinzile de beton sau cel mai probabil tablierul metalic, nu știm ce soluție tehnică s-a ales pentru traversarea râului Neajlov, cert este că până în iarnă podul este gata dar fără calea ferată montată pe el.

În permieră la Grădiștea puteți observa primele grinzi de beton montate care vor face parte din viitoarea suprastructură din grinzi cu inima plină cu calea sus, dală de beton și cuva de balast. Dacă caracteristica din imagine se menține pe toată lungimea de 1500m a viaductului, vom avea cale de acces și viaductul poate fi traversat regulamentar pe jos.

Între Grădiștea și Vidra rambleul este finalizat și vom vedea cât de curând transporturi de piatră spartă pentru formarea prismei de balast și montarea primelor traverse noi tip T22 pentru linia directă cu V.max 120km/h.

La Vidra s-a recuperat mica întârziere care se formase față de Comana în luna august, și se merge pe aceeași soluție tehnică realizată în Comana: 2 culee cu o pilă scurtă între ele. Estimăm ca până la sfârșitul anului vom avea și în Vidra, podul montat fără calea ferată pe el.

Sursă foto & text: România Feroviară